Pentru noi, românii, există multe motive care ne împing să vedem o vacanță în Europa cu mai mult interes decât zonele turistice din România.
Dacă ai câteva obiective turistice din România pe lista destinațiilor de anul acesta, citește în continuare și vezi daca ai ales și tu cele mai frumoase locuri din țară.
Obiective turistice de vizitat în România în 2019
Pentru a fi siguri că mulțumim fiecare traveler în căutarea atracțiilor turistice din România, am organizat obiectivele turistice în mai multe categorii.
1 Castele faimoase în România
Castelul Peles, Sinaia
Construit cu scopul de a fi reședința regilor din România pe timp de vară, Castelul Peleș a devenit acum un obiectiv turistic, adăpostind Muzeul Național Peleș. Este situat pe Valea Prahovei, în Sinaia, fiind vizitat anual de sute de mii de turiști din diverse colțuri ale lumii.
În 2006, aproximativ 300.000 de turiști din țări precum Australia, Japonia sau America au ajuns la Castelul Peleș în căutarea de obiective turistice pe teritoriul României.
Castelul Bran, Brașov
Castelul Bran este un monument istoric și obiectiv turistic de mare importanță pentru România. Este situat la cca. 30km de Brașov, în Pasul Bran – Rucăr.
Regele Ludovic I al Ungariei, în 1377, a cerut ridicarea unei noi cetăți de piatra la Bran. Prin această construcție, regele Ungariei le-a promis brașovenilor că va muta vama la Bran în circumstanțele în care ar fi cucerit Țara Românească.
2 Obiective turistice naturale în România
Delta Dunării
Delta Dunării este una dintre cele mai mari și mai bine întreținute delte din întreaga Europă. Delta Dunării poate fi considerată casa unui număr foarte mare de specii de plante și animale.
În Deltă trăiesc aproximativ 300 de specii de păsări și 45 de specii de pește. Vrei o vacanță în care să uiți complet de social media și conflicte politice? Delta Dunării este unul dintre puținele obiective turistice din România care te va detașa complet de tehnologie.
Vulcanii Noroioși
Vulcanii Noroioși din comunca Berca, județul Buzău, reprezintă o rezervație naturală protejată de interes național. Craterele formate de solul sulfuros și sărătuos din zona Vulcanilor Noroioși pot ajunge la înălțimi de până la 6m.
Aveți ocazia de a vedea vulcani în miniatură care aruncă noroi și care pot să vă ofere un spectacol extraordinar. Să adaug și faptul că priveliștea este superbă și aveți și oportunitatea de a vedea în România un obiectiv turistic unic în lume.
3 Obiective turistice istorice în România
Sarmizegetusa Regia
Datează încă din secolul al 2-lea și a reprezentat capitala Imperiului Dac în timpul războaielor cu Imperiul Otoman. Totodată, Sarmizegetusa a fost și cel mai important centru politic, militar și religios, reprezentând o structura defensiv împotriva cuceririi romane.
În prezent, Sarmizegetusa Regia este un foarte cunoscut monument istoric la nivel internațional, dar și un obiectiv turistic apreciat de amatorii de istorie și cultură.
Turnul Sfatului din Sibiu
Turnul Sfatului este situat în centrul orașului Sibiu din România și a fost construit în secolul 13. Acest obiectiv turistic este un monument istoric din România prin vechimea construcției. Totuși, de-a lungul istoriei a fost reconstruit și reamenajat în repetate rânduri, schimbându-i-se arhitectura inițială.
Cu toate acestea, este una din principalele atracții turistice din Sibiu datorită înălțimii sale, dar și a faptului că pentru o sumă modică ai acces la o priveliște excelentă asupra orașului Sibiu.
4 Mânăstiri vechi din România
Bisericile din lemn din Maramureș
În nordul Transilvaniei, în Maramureș, găsim încă din secolul 17 aproximativ 100 de biserici ortodoxe, dar și catolice, construite din lemn.
Bisericile Maramureșene din lemn au câteva caracteristici comune: sunt înalte, construite în mare parte din lemn, înalte și destul de subțiri, cu un turn ascuțit. Sunt reprezentative peisajului cultural al zonei montane din nordul României.
Biserica Neagră din Brașov
Este singurul monument construit în stil Gotic din Brașov, ridicată de comunitatea Germană a orașului. De altfel, este și cel mai mare și mai important loc de rugăciune pentru luteranii din România.
Fiind un reprezentant al stilului gotic, vă așteptați la o construcție masivă, înaltă, veche. Într-adevăr, va fi nevoie de o fotografie panoramică pentru a putea prinde toate detaliile într-o singură poză.
5 Clădiri arhitecturale din România
Palatul Parlamentului
Este situat în centrul capitalei României, București, reprezentând sediul Parlamentului României. Dimensiunile sale i-au adus statutul de cea mai grea clădire din lume, cântărind aproximativ 4 miliarde de kilograme. Totodată, este și a doua cea mai mare cladire administrativă din lume, dupa Pentagon, SUA.
Construcția Palatului Parlamentului a fost solicitată de Nicolae Ceaușescu, iar ideea a fost pusă în aplicare de Anca Petrescu, arhitect și politician român.
Pentru a vedea a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului, ai nevoie de 1 oră și jumătate și aproximativ 140 de ron. Turul este asistat de un ghid specialist, vorbitor de limba engleză.
Cazinoul din Constanța
Este poziționat pe malul Mării Negre, în Constanța, considerat de mulți ca fiind una dintre cele mai frumoase clădiri arhitecturale abandonate din România.
Cazinoul a fost construit la cererea regelui Carol I și a fost deschis publicului în 1910. Având o locație destul de dramatică și o priveliște excelentă asupra portului vechi din Constanța, Cazinoul a devenit rapid un simbol al orașului.
Cazinoul din Constanța a trecut de-a lungul timpului prin mai multe concepte, fiind utilizat și ca spital în al 2-lea Război Mondial. În timpul regimului comunist i s-a aplicat conceptul de restaurant.
Din cauza arhitecturii masive dificil de intreținut, costurile de mentenanță ridicate au condus la închiderea sa în 1990.
Ministerul Culturii și al Patrimoniului Național au numit Cazinoul din Constanța un monument istoric al României și servește în prezent drept unul dintre principalele obiective turistice în Constanța.